A***** F** C****** O* O********** D**** S**
ReclamantT***** E***** A******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta A FOR C OF OD SRL, cu sediul în B, SI, nr. 291-293, Clădirea River Side Tower, et. 8, Sector 6, în contradictoriu cu pârâta TEA, cu domiciliul în loc. Budacu de Jos, str. Principală, nr. 183, jud. Bistriţa-Năsăud. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 6.610,39 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor contractuale în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere, calculate de la scadenţa facturilor şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată azi, 18 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu1643/2022 din 18.04.2022Amânare de pronunţare la data de 18 aprilie 2022, Complet 6 civil, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022