C********* S* P*** D******* R******** D****** S* P***** C***
ReclamantS* N*** V*** I************* S* S******* S**
PârâtDin oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile pronunţate în data de 25.02.2022, în dosarul nr. 926/1285/2021 al Tribunalului Specializat Cluj (partea introductivă), în sensul menţionării în mod corect a numărului sentinţei civile, respectiv nr. 423/2022, în loc de nr. 1093/2021, cum greşit s-a indicat. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale sentinţei civile. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30 ianuarie 2023.
Incheiere finala dezinvestire din 30.01.2023Din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1093/2021 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. 926/1285/2021 (referitor la data pronunţării, pagina 1), în sensul menţionării în mod corect a datei pronunţării sentinţei civile, respectiv 25 februarie 2022, în loc de 16 mai 2021, cum greşit s-a indicat. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale sentinţei civile. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27 ianuarie 2023.
Incheiere finala dezinvestire din 27.01.2023Admite în parte cererea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, împotriva pârâtei NORD VEST INFRASTRUCTURĂ ŞI SERVICII S.R.L. şi, pe cale de consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100.510,79 lei, reprezentând penalită?i de întârziere conform contractului subsecvent de servicii nr. 20/6023/2/22.12.2020. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 320,50 lei, reprezentând penalită?i de întârziere conform contractului subsecvent de servicii nr. 20/6023/3/08.01.2021. Respinge pretenţiile reclamantei, în rest, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 25 februarie 2022.
Hotarare 423/2022 din 25.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 25.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 21.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 14.02.2022. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 7.02.2022, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2022Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 1.02.2022, pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise. Pronunţarea hotărârii se va realiza prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2022în vederea comunicării înscrisurilor depuse de reclamantă, către pârâtă
Incheiere de sedinta din 15.12.2021