A******** N******
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul A******** N****** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Jude?ean Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii principale a amenzii contravenţionale aplicată în temeiul procesului-verbal de contravenţie seria PSVX nr. 264790 din data de 11.05.2021, în cuantum de 1450 lei, cu sancţiunea avertismentului. Menţine sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenţie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Pronunţată astăzi, 14.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 205/2022 din 14.03.2022Amână pronunţarea la data de 14 martie 2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2022pentru a se depune jurisprudenţă în materie la dosar
Incheiere de sedinta din 28.01.2022pentru a se solicita rela?ii de la INEC Ia?i
Incheiere de sedinta din 06.12.2021la 6.12.2021 pentru a se emite adresă intimatei.
Incheiere de sedinta din 25.10.2021administrare probe.
Incheiere de sedinta din 13.09.2021