T****** A*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului T****** A***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 323 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului T****** A*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. În baza art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului T****** A*****, în pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, de 2 luni închisoare (din pedeapsa de 6 luni închisoare), în final, stabileşte în sarcina inculpatului T****** A***** pedeapsa de 10 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul T****** A***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: f) Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; g) Să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, h) Să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcere; i) Să comunice schimbarea locului de muncă; j) Să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Tulcea. În baza art. 85 alin. 2 Cod penal rap. lat 404 alin. 3 Cod procedură penală, impune inculpatului T****** A***** să execute următoarea obligaţie: a)Pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre cele două instituţii publice, respectiv Primăria Carcaliu sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea (unitatea/unităţile şcolare din Mun. Tulcea), afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului T****** A***** asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul T****** A***** la plata sumei de 1000 de lei (500 de lei pentru faza de urmărire penală şi 500 de lei pentru faza de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată după redactare, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijocirea grefei instanţei, astăzi, 25 martie 2022, conform dispoziţiilor art. 405 alin. 1 cod procedură penală.
Hotarare 39/2022 din 25.03.2022În temeiul dispoziţiilor art. 391 cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 25 martie 2022. Pronunţarea se va face în condiţiile art.405 alin.1 cod procedură penală, în şedinţă publică. Dispoziţiile art. 406 alin.1 şi 2 cod procedură penală sunt aplicabile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.03.2022În temeiul dispoziţiilor art. 391 cod procedură penală, stabileşte pronunţarea la data de 24 martie 2022. Pronunţarea se va face în condiţiile art.405 alin.1 cod procedură penală, în şedinţă publică. Dispoziţiile art. 406 alin.1 şi 2 cod procedură penală sunt aplicabile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2022Faţă de cererea formulată de apărătorului inculpatului
Incheiere de sedinta din 24.11.2021