Dosar 929/217/2021 din 08.07.2021

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 929/217/2021
Data dosar:
08.07.2021
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2022 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    HOTĂRĂŞTE: 1. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod de procedură penală, condamnă pe inculpata A. T. A., cu date de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3), cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de deten?ie. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei sau considerată ca executată a acesteia. Constată că fapta pentru care inculpata a fost condamnată prin prezenta se află în concurs real cu fapta de mărturie mincinoasă pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 10 luni închisoare prin Sentin?a penală nr. 165 din data de 20.12.2018 pronun?ată de Judecătoria Darabani în Dosarul nr. 792/217/2017, definitivă la data de 08.01.2019 ?i fapta de loviri sau alte violen?e pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale de 1000 lei prin Sentin?a penală nr. 63/07.05.2018 a Judecătoriei Darabani, definitivă la data de 29.05.2018, potrivit art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 97 Cod penal, dispune anularea suspendării executării pedepsei dispuse prin Sentin?a penală nr. 165 din data de 20.12.2018 pronun?ată de Judecătoria Darabani în Dosarul nr. 792/217/2017. În temeiul art. 40 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. d Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente anterior menţionate şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni ?i 10 zile închisoare, astfel încât persoana rezultată este de 3 ani 7 luni ?i 10 zile închisoare, cu executare în regim de deten?ie, la care adaugă pedeapsa amenzii penale de 1000 lei la care a fost condamnat prin Sentin?a penală nr. 63/07.05.2018 a Judecătoriei Darabani, definitivă la data de 29.05.2018. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatei pe lângă pedeapsa rezultată, pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatei pe lângă pedeapsa rezultată, pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. 2. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B. F., cu date de stare civilă,pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3), cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de deten?ie. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei sau considerată ca executată a acesteia. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta se află în concurs real cu fapta de instigare la mărturie mincinoasă pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare prin Sentin?a penală nr. 165 din data de 20.12.2018 pronun?ată de Judecătoria Darabani în Dosarul nr. 792/217/2017, definitivă la data de 08.01.2019 ?i fapta de loviri sau alte violen?e pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 1800 lei prin Sentin?a penală nr. 1/10.01.2017 a Judecătoriei Darabani, definitivă la data de 09.02.2017, au fost săvârşite în concurs real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 97 Cod penal, dispune anularea suspendării executării pedepsei dispuse prin Sentin?a penală nr. 165 din data de 20.12.2018 pronun?ată de Judecătoria Darabani în Dosarul nr. 792/217/2017. În temeiul art. 40 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. d Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente anterior menţionate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni ?i 10 zile închisoare, astfel încât pedeapsa rezultată este de 3 ani 7 luni ?i 10 zile închisoare la care adaugă pedeapsa amenzii penale de 1800 lei prin Sentin?a penală nr. 1/10.01.2017 a Judecătoriei Darabani, definitivă la data de 09.02.2017. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultată, pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa rezultată, pedeapsa accesorie a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. 3. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C. P., cu date de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. (3) cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, la pedeapsa de 3 ani ?i 4 luni închisoare, cu executare în regim de deten?ie. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a şi b C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. 4. Constată că ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu sediul în str. Anastasie Panu, nr. 26, jud. Iaşi, s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 35500 lei, reprezentând prejudiciu material, la care se adaugă plata accesoriilor conform art. 173-174 ?i art. 176 C. proc. fiscală. În baza art. 19 şi 397 C. proc. pen., rap. la art.1357 şi 1381 C .civ., admite în parte acţiunea civilă a Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi şi obligă inculpa?ii să plătească în solidar părţii civile suma de 28500 lei, reprezentând daune materiale, constituite din taxe vamale, accize ?i TVA, la care se adaugă plata accesoriilor conform art. 173-174 ?i art. 176 C. proc. fiscală, de la data săvârşirii faptei 27.08.2014 ?i până la data achitării debitului principal, inclusiv. În temeiul art. 249 alin. 5 Cod de procedură penală menţine măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonan?a din 05.11.2019 asupra următoarelor bunuri de?inute de inculpata A. T. A.: anexa în suprafa?ă de 150 mp situată în extravilanul comunei Co?u?ca, jud. Boto?ani ?i două terenuri în suprafa?a de 1,79 ha ?i 1,52 ha teren extravilan situate în comuna Co?u?ca, jud. Boto?ani, în vederea reparării pagubei produse prin infrac?iune ?i a garantării executării cheltuielilor judiciare, până la concuren?a sumei de 28500 lei, la care se adaugă cheltuielile judiciare de la fond şi cele efectuate în apel, în cazul exercitării acestei căi de atac. În baza art.108 lit. d C. pen. şi art. 112 C. pen. dispune confiscarea şi distrugerea cantităţii de 2990 pachete cu ţigarete marca Ritm, de provenien?ă Republica Moldova, aflată în Camera de Corpuri Delicte a IPJ Boto?ani, conform dovezii de primire seria BT nr. 0000850/04.11.2014. Fixează onorariul avoca?ilor din oficiu la suma de 1663 lei, fiecare. Onorariul avoca?ilor din oficiu – Av. Abdulbaki Wand Alexandru, Calistru Violeta ?i Codreanu Olivian din cursul judecă?ii rămâne în sarcina statului, din fondurile Ministerului Justiţiei - delegaţiile nr. 86, 87 ?i 88 din 04.08.2021. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 383,33 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care pentru fiecare suma de 333,33 lei reprezintă cheltuieli judiciare de la urmărirea penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor ?i procurorului prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 23.02.2022.

    Hotarare 19/2022 din 23.02.2022
  • Sedinta din data de 10.02.2022 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână pronunţarea

    DISPUNE: În temeiul Legii nr.130/12 mai 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală , stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 23.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică la data de 10.02. 2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.02.2022
  • Sedinta din data de 11.01.2022 la ora 11:00

    Complet: CP2
  • Amână pronunţarea

    DISPUNE: În temeiul Legii nr.130/12 mai 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală , stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 10.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică la data de 11.01. 2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2022
  • Sedinta din data de 25.11.2021 la ora 09:00

    Complet: CP2
  • Amână cauza

    Dispune: Acordă termen la 11.01.2022, orele 11,00-13,00 la cererea inculpatului B*** F********, pentru a lua cunoştinţă despre sentinţa penală nr.165 din 20.12.2018 pronunţată de Judecătoria Darabani în ds-792/217/2017şi care va fi ataşată în cauză.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2021
  • Sedinta din data de 28.10.2021 la ora 11:00

    Complet: CP2
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la data de 25.11.2021, interval orar 09.00-11.00, dată pentru care se va cita inculpatul B*** F********. prorogă pronun?area asupra cererii ca judecata să se desfă?oare în procedură simplificată. -se vor actualiza fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor; se va face notă telefonică cu inculpatul B*** F********.

    Incheiere de sedinta din 28.10.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD