K***** Z****
Recurent ReclamantU**** A**** D****
Intimat PârâtAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu. CONSTATĂ PERIMAT recursul formulat de recurentul K***** Z****, în contradictoriu cu intimatul U**** A**** D****, împotriva sentin?ei civile nr. 172/C din data de 16 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 930/833/2017, pe care o menţine în totalitate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în data de 27.01.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 12/2022 din 27.01.2022Având în vedere că la termenul de astăzi, părţile, legal citate, nu s-au prezentat în cauză, iar din verificarea actelor dosarului a rezultat că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei, până la intervenţia părţii interesate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 21.05.2021