T** L** S****** C******** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtT****** G*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta T** L** S****** C******** S**, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat T****** G*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7256,97 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente acestui debit principal, în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 10.08.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi aferente debitului de 14684,65 lei de la data de 16.03.2021 până la data de 09.08.2021 . Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4211 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 28.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 691/2022 din 28.01.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 28.01.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2022