S********* A******** R********** A**** S******* L********* J******* K*** R************ S***
ReclamantO******* V***** I******** G**** S***
PârâtR***** T***** p*** A** E** V********
Intervenient IntervenientRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Asigurare Reasigurare Astra S.A. prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, în contradictoriu cu pârâta O******* V***** I******** G**** S*** şi intervenient forţat RAVERA TOMASO. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.241,74 lei reprezentând debit principal, la plata de penalităţi de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului, calculate de la data de 30.01.2019 şi până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 20.04.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4072/2022 din 20.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 20.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 06.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022Pentru lipsă de procedură, amână judecarea cauzei la data de 06.04.2022.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022