S* V***** S**
ApelantP******* C****** F****** - P****** L*****
IntimatAdmite apelul formulat de apelantul V. SRL, în contradictoriu cu intimatul P.C.F., împotriva sentinţei civile nr. 2361/2021 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 9348/211/2020. Schimbă sentinţa civilă atacată, în sensul că admite în parte plângerea contravenţională formulata de petentul V. SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PLF nr018/14.02.2020, şi pe cale de consecinţă: Repune petentul V. SRL în termenul de 15 zile prevăzut de art. 16 din OG nr. 2/2001 pentru achitarea a jumătate din minimul amenzii în cuantum de 2000 de lei, prevăzute de HCL NR. 12/2017, pentru contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenţie atacat, termen care curge de la data comunicării prezentei decizii. Menţine restul dispoziţiilor din cuprinsul actului sancţionator contestat. Obligă intimatul la plata în favoarea apelantului a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 19 octombrie 2021.
Hotarare 994/2021 din 19.10.2021Amână pronuntarea hotărârii judecătoresti la data de 19.10.2021.Pronuntarea hotărârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2021Amână pronuntarea hotărârii judecătoresti la data de 07.10.2021.Pronuntarea hotărârii se va face prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2021