C******* C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul C******* C*********, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din data de 01.07.2020). Condamnă pe inculpatul C******* C*********, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din data de 01.07.2020). Constată că faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată au fost săvârşite în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei de 2700 lei amendă penală, stabilită prin sentinţa penală nr. 92/07.02.2020 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2020, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 322 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 88 alin. 3 Cod penal revocă amânarea aplicării pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 92/2020 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei de 2700 lei amendă penală (180 zile-amendă a câte 15 lei/zi). În temeiul art. 88 alin. 3 Cod penal raportat la art. 38 alin. 2 - art. 39 alin. 1 lit. e Cod penal, contope?te pedepsele aplicate în prezenta cauză şi pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 92/2020 a Judecătoriei Piatra Neamţ, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare, la care adaugă pedeapsa de 2700 lei amendă penală, în final inculpatul C******* C********* având de executat pedeapsa de 1 (un) an închisoare şi 2700 (douămiişaptesute) lei amendă penală. Pune în vedere inculpatului C******* C********* prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în sumă de 2700 lei, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa de 180 zile închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei rezultante a închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Proba?iune Neamţ sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Pângăraţi – jud. Neamţ sau în cadrul Primăriei Piatra Neamţ, pe o perioadă de 70 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Neamţ. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul C******* C********* la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă care include şi cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.09.2022.
Hotarare 710/2022 din 14.09.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.09.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.08.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2022I N S T A N ? A Având în vedere cererea formulată de avocatul inculpatului, respectiv de a se acorda un nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstan?iere, va admite cererea, D I S P U N E : Admite cererea formulată de avocatul inculpatului . Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 20.06.2022, ora 10.35, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 11.04.2022.
Incheiere de sedinta din 11.04.2022