F***** D******
InculpatÎn baza art. 335 alin. 3 Cod penal, condamnă pe inculpatul F***** D******, pentru comiterea infracţiunii de încredin?area unui autoturism pentru a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza art. 334 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul F***** D******, pentru comiterea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă sporul de 3 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, astfel că inculpatul F***** D****** execută pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului F***** D****** pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul F***** D****** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte şi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului F***** D****** următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului F***** D****** ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile în cadrul Primăriei com. Tigveni, jud. Arge? sau în cadrul Primăriei mun. Curtea de Argeş, jud. Argeş. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului F***** D****** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul F***** D****** să plătească statului 700 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea hotărârii cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi cu inculpatul. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 31.03.2022.
Hotarare 415/2022 din 31.03.2022În vederea deliberării, redactării şi pronun?ării hotărârii, fixează termen pentru redactarea şi pronun?area hotărârii la data de 31.03.2022. Hotărârea se va pronun?a prin punerea acesteia la dispozi?ia păr?ilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 405 alin. 1 teza II Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2022Întrucât se insistă în audierea martorului lipsă G.G.V., se va emite mandat de aducere pe numele său;
Incheiere de sedinta din 20.01.2022Amână cauza în vederea repetării procedurii de citare cu martorii lipsă
Incheiere de sedinta din 11.11.2021pentru audierea martorilor;
Incheiere de sedinta din 07.10.2021