Dosar 940/105/2021 din 28.12.2021

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 940/105/2021
Data dosar:
28.12.2021
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 09:00

    Complet: 1A CIV
  • Schimbat în parte

    Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că înlocuieşte sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 10%. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior emiterii deciziei contestate, cu obligarea pârâtului de a-i achita acesteia drepturile salariale de care ar fi beneficiat de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective, astfel cum au fost reduse prin prezenta hotărâre, drepturi ce urmează a fi actualizate la data plăţii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de serviciul grefă al instanţei, azi, 27 aprilie 2022.

    Hotarare 1191/2022 din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 13.04.2022 la ora 09:00

    Complet: 1A CIV
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, reamână pronunţarea la data de 27 aprilie 2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2022
  • Sedinta din data de 30.03.2022 la ora 12:00

    Complet: 1A CIV
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, amână pronunţarea la data de 13 aprilie 2022. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.03.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD