V***** R***
Recurent ReclamantD*** I*****
Intimat PârâtAdmite excepţia perimării invocată din oficiu şi constată perimarea cererii de recurs introdusă de către recurentul V***** R***, împotriva Deciziei civile nr.477/Ap/13.04.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Braşov. Pronunţată în data de 10.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 194/2022 din 10.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.05.2022Având în vedere lipsa părţilor care, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la acest termen de judecată şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă,dispune suspendarea judecării cauzei, până la stăruinţa părţi interesate. Cu recurs pe toată durată suspendării cursului judecării cauzei. Recursul se va depune la Curtea de Apel Braşov.
Incheiere suspendare din 30.09.2021