M******* N******
InculpatT****** G******
InculpatE** C***** M*****
Parte civilăÎn temeiul art.396 alin.1 şi 6 C.proc.pen. rap. la art.16 alin.1 lit.g C.proc.pen. dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul M******* N******, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune faptă prevăzută de art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen. ca urmare a încheierii acordului de mediere şi împăcării cu partea civilă E** C***** M*****. În temeiul art.397 alin.1 C.proc.pen. şi art.25 alin.1 C.proc.pen. constată stinsă acţiunea civilă cu privire la infrac?iunea de înşelăciune faptă prevăzută de art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen. ca urmare a încheierii acordului de mediere şi împăcării cu partea civilă E** C***** M*****. În baza art. 313 al. 1 C.pen. raportat la art. 310 al. 1 C.pen. şi art. 316 C.pen. cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p. condamnă pe inculpatul M******* N****** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie de valori falsificate. În baza art. 91 alin. 1 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul M******* N****** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de integrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Ilfov. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul M******* N****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Direc?iei Educa?ie Cultural-Sportivă ?i Identitate Comunitară- Voluntari sau Serviciului Voluntar pentru Situa?ii de Urgen?ă – Voluntari, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Ilfov. În baza art. 241 al. 1 lit.b C.pr.pen. constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul M******* N******. Deduce din pedeapsa aplicată perioada în care inculpatul M******* N****** a fost reţinut şi arestat la domiciliu din data de 10.02.2021 şi până la data de 15.04.2021. În baza art. 273 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 C.pen., cu aplicarea art.61 alin.1 şi 4 lit. c C.p. condamnă pe inculpatul T****** G****** la pedeapsa de 180 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie micninoasă. În baza art. 61 alin. 2 C.pen. stabileşte cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă la suma de 10 lei, inculpatul urmând să plătească statului suma totală de 1.800 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. ?i art. 275 al. 1 pct.2 lit. d C.pr.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţii M******* N****** şi T****** G****** la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat şi pe partea civilă E** C***** M***** la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.11.2021.
Hotarare 653/2021 din 08.11.2021Referat: Din eroare s-a introdus soluţia "Amână pronunţarea în cauză la data de 23.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.11.2021", soluţia corectă fiind "Amână pronunţarea în cauză la data de 08.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 02.11.2021".
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021faţă de lipsa inculpatului M******* N******
Incheiere de sedinta din 30.09.2021în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 03.06.2021