S***** G****** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite acţiunea. Anulează în parte decizia nr. 396874/26.11.2021 emisă de pârâtă. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului stabilite prin decizia nr. 396874/26.11.2021 prin valorificarea veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. RO10/47849/09.09.2021 emisă de Distribuţie Energie Oltenia SA şi adeverinţa nr.10793/12.11.2021 emisă de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice CNTEE Transelectrica SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie, începând cu data de 01.11.2021, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 13.10.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5116/2022 din 13.10.2022