H***** A***** A****
Intimat ReclamantS* V********** E***** S**
Apelant PârâtAdmite în parte apelul declarat de pârâta S.C. V.E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 176/F/ din 07.04.2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. 947/265/2020, pe care o schimbă în parte în sensul obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantei a indemnizaţiei de concediu medical pentru perioada 23.01.2020 - 31.03.2020. Înlătură dispoziţia de obligare a pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Obligă intimata H.A.A. să plătească apelantei S.C. V.E. S.R.L. suma de 500 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 29.09.2021.
Hotarare 1233/2021 din 29.09.2021