P****** D*****
InculpatS*** M****
Parte civilăCondamnă pe inculpatul P.D., în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni, în stare de arest preventiv în prezenta cauză, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 233 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p. cu executare în condiţiile art. 60 C.p În baza art. 67 al.1 C.p. aplică pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit.a,b C.p. respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, -dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C.p. aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b C.p., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. În baza art. 399 al.1 C.p.p. menţine măsura preventivă a arestului preventiv. În baza art. 72 al.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 24.05.2021 la zi. În baza art. 7 corob. cu art. 4 al. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea adăugării profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Ia act că persoana vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă conform art. 20 C.p.p În baza art. 274 C.p.p., obligă pe inculpat să plătească 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 700 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale iar onorariul stabilit pentru apărătorul desemnat din oficiu în baza împuternicirii avocaţiale nr 1.983/2021 în cuantum de 1.495 lei (cameră preliminară +fond) se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia inculpatului, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 16 Decembrie 2021.
Hotarare 1782/2021 din 16.12.2021În temeiul art. 391 al.1 C.p.p. rămâne în pronunţare până la data de 16.12.2021. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţie la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 23 Noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2021