I******** F*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 09.03.2023, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2022
Incheiere de sedinta din 13.10.2022PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză în specialitatea contabilitate, având ca obiectiv: 1. Expertul să verifice dacă pensia acordată reclamantului a fost corect determinată în raport de dosarul de pensie, precum şi să indice legislaţia aplicată. În temeiul art.331 C.pr.civ, se procedează la desemnarea, prin tragere la sorţi în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de BLET de pe lângă Tribunalul Argeş, a expertului cu nr. 25, respectiv d.na Ştefan Sorina Georgeta. Emite adresă către BLET de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a încunoştinţa numirea expertului şi către expertul cauzei (după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului provizoriu), pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantului, sens în care, pune în vedere să depună la dosar, în termen de 5 zile dovada achitării, sub sancţiunea decăderii. Amână judecarea cauzei la data de 13.10.2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Iunie 2022.
Incheiere de sedinta din 16.06.2022