B**** R********* S*
Intimat ContestatorF*** Ş*****
Apelant IntimatF*** I****
Apelant IntimatB** S**** B*****
IntimatAdmite apelul declarat de apelanţii-intimaţi FS şi FI împotriva încheierii civile nr. 24/28.01.2021 pronunţată de Judecătoria Sălişte în dosar nr. 9511/300/2020, în contradictoriu cu intimaţii. Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive integrale invocate din oficiu şi respinge contestaţiile la executare conexate formulate de contestatoare, raportat la lipsa calităţii procesuale pasive integrale. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă contestatoarea la plata către apelanţi a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi depusă la Tribunalul Sibiu sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.06.2021.
Hotarare 557/2021 din 18.06.2021având nevoie de timp pentru deliberare, dispune amânarea pronunţării în cauză la data de 18.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2021pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise atât pe cererea de apel cât şi pe legala constituire a cadrului procesual, respectiv pe necesitatea înprocesării creditorilor şi a adjudecatarei în prezentul litigiu, va dispune amânarea pronunţării în cauză la data de 04.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2021încuviinţează cererea de amânare a cauzei, amână judecarea cauzei la data de 20.05.2021, ora 10,30, sala C
Incheiere de sedinta din 22.04.2021