O**
ReclamantC**** G***** F******** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul O N AL R C, prin O R C de pe lângă Tribunalul Cluj, reprezentat prin director D D M, împotriva pârâtei SC C G F SRL,şi, în consecinţă: Dispune dizolvarea pârâtei SC C G F SRL. Dispune comunicarea prezentei sentinţe Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la efectuarea publicităţii în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (5) din Legea 31/1990, care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată azi, 15.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei.
Hotarare 317/2022 din 15.02.2022