Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Hotărâre Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Oprea Diana Roxana în contradictoriu cu pârâta S.C TEHNOCONSTRUCT MARINE OPERATIONS SRL. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 7093 lei reprezentând contravaloare drepturi salariale restante aferente perioadei 01.04.2021- 31.08.2021, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei, începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial în parte şi până la data plăţii efective. Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând contravaloare drepturi aferente perioadei de concediu medical. Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 4000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi morale. Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului reprezentând drepturi salariale restante. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei sentinţe. Apelul se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 18.08.2022
Hotarare 2595/2022 din 18.08.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.08.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.08.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.08.2022În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecata. Cu recurs pe durata suspendării, recurs care va fi depus la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 18.05.2022
Incheiere suspendare din 18.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2022