Dosar 9538/314/2021 din 19.11.2021

plângere contravenţională psvx- 347204


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9538/314/2021
Data dosar:
19.11.2021
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională psvx- 347204
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.07.2022 la ora 08:30

    Complet: C28
  • Admite in parte plângerea

    Admite în parte plângerea contraven?ională formulată de petentul Axânte Florin-Constantin, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 6000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVX nr. 347204/01.11.2021 cu avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă să respecte, pe viitor, dispoziţiile legale încălcate. Menţine în rest procesul-verbal contestat ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.07.2022.

    Hotarare 2617/2022 din 21.07.2022
  • Sedinta din data de 07.07.2022 la ora 08:30

    Complet: C28
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.07.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2022
  • Sedinta din data de 23.06.2022 la ora 08:30

    Complet: C28
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 07.07.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022
  • Sedinta din data de 09.06.2022 la ora 08:30

    Complet: C28
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022
  • Sedinta din data de 27.05.2022 la ora 10:00

    Complet: C28
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 09.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.05.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2022
  • Sedinta din data de 01.04.2022 la ora 8:30

    Complet: C28
  • Amână cauza

    În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru petent şi pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. Încuviinţează pentru petent proba cu planşele foto depuse la dosar şi proba testimonială cu martora Axânte Silvia Oana, care va citată pentru termenul de judecată următor la adresa indicată la fila 5 dosar. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.05.2022, ora 10:00, pentru când petentul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01.04.2022.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD