R** & R** S** P*** R**** L****
ReclamantA**** P****** B***** R*** S******* R** L****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantul R** & R** S** P*** R**** L**** în contradictoriu cu pârâtul ADINA PODAŞCĂ BEAUTY ROOM SRL, prin rep. legal. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 149,72 lei, reprezentând debitul principal, penalităţi de întârziere 0,2 % calculate de la scadenţă şi până la plata efectivă a debitului principal si suma de 344,08 lei, contravaloarea a 72 euro reprezentând contravaloarea abonamentelor de internet aferente perioadei cuprinse intre data rezilierii contractului (luna mai 2019) si data expirarii perioadei contractuale (luna decembrie 2019), si suma de1194,75 Iei, contravaloarea a 250 euro reprezentând contravaloare echipament ONT. Obligă pârâtă la plata către reclamanta a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge restul pretenţiilor privind obligarea la plata sumei de 7,1 lei cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 402 C. pr. civ., astăzi, 06.10.2021.
Hotararecameraconsiliu8220/2021 din 06.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 06.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021