M****** R******
PetentC*** J******** D* P***** M********
IntimatAdmite în parte cererea formulată de reclamanta M.R., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Obligă pe pârâtă să emită în favoarea reclamantei o decizie prin care să-i aplice indicele de corecţie de 1,06 începând cu data de 10.02.2020. Obligă pe pârâtă să calculeze şi să plătească reclamantei diferenţele rezultate în urma aplicării indicelui de corecţie, sume la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 09 iulie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 746/2021 din 09.07.2021Amână pronunţarea soluţiei la data de 09.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2021Amână pronunţarea soluţiei la data de 08.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2021