S* I******* D** S**
DebitorS**** E***** S***
LichidatorD********* C*** N*****
CreditorM********* C*** N*****
CreditorÎndreaptă eroarea materială din considerentele sentinţei civile nr. 584/2022 pronunţate la data de 22 martie 2022 în dosarul nr. 960/1285/2021 al Tribunalului Specializat Cluj, în sensul că, în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, va încuviinţa, în parte, lichidatorului judiciar un onorariu în cuantum de 4.000 lei, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare şi va respinge restul cererii privind onorariul până la concurenţa sumei de 5.000 lei, reţinând că procedura s-a derulat pe parcursul a patru luni, iar prin hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei s-a stabilit în favoarea practicianului în insolvenţă un onorariu lunar în cuantum de 1.000 lei + eventual TVA, în loc de va încuviinţa onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 5.000 lei + TVA şi cheltuieli de procedură în cuantum de 90,31 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare, cum din eroare a fost consemnat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 1 aprilie 2022.
Hotararecameraconsiliu din 01.04.2022Admite cererea privind închiderea procedurii insolvenţei, formulată de lichidatorul judiciar S E SPRL, în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei I DRS SRL şi, în consecinţă:Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei.Dispune radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.Încuviinţează, în parte, lichidatorului judiciar un onorariu în cuantum de 4.000 lei, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare, conform art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 şi respinge restul cererii privind onorariul până la concurenţa sumei de 5.000 lei.Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi.Executorie.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 22 martie 2022.
Hotarare 584/2022 din 22.03.2022Ia act de faptul că a fost desemnat administratorul special al debitoarei în persoana doamnei P A C.Constată că nu au fost înregistrate contestaţii împotriva tabelului preliminar al creanţelor declarate împotriva averii debitoarei şi nici împotriva tabelului suplimentar al creanţelor şi pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească, să depună la dosar şi să publice în BPI de îndată tabelul definitiv al creanţelor în forma corespunzătoare tabelului preliminar şi tabelului suplimentar al creanţelor.Ia act de faptul că nu au fost înregistrate cereri în anulare împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 25 ianuarie 2022.Ia act de faptul că a fost confirmat în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S E SPRL şi a fost aprobat onorariul lichidatorului judiciar.Amână soluţionarea cauzei şi stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 22 martie 2022, sala 249, ora 10,00, în vederea formulării cererii de închidere a procedurii falimentului debitoarei, pentru când pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze din timp cu respectarea dispoziţiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 şi să anexeze cererii de închidere a procedurii în copie dovada tuturor cheltuielilor de procedură a cărora încuviinţare o va solicita.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2022.
Incheiere de sedinta din 08.02.2022Aprobă raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar S E SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei I DRS SRL în baza dispoziţiilor art. 92 din Legea nr.85/2014 cuprinzând propunerea de intrare a debitoarei în faliment şi, în consecinţă:Dispune, în baza dispoziţiilor art. 145 alin. 1 lit. D, intrarea debitoarei I DRS SRL, în faliment forma simplificată şi confirmă în calitate de lichidator judiciar, administratorul judiciar care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 64 din Legea nr.85/2014.Dispune încetarea atribuţiilor administratorului judiciar.Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare.Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 25 ianuarie 2022.Dispune în sarcina lichidatorului notificarea intrării în faliment în condiţiile art. 147 alin. 1 din Legea nr.85/2014, debitoarei, tuturor creditorilor notificaţi în conformitate ce prev. art. 99 şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii precum şi îndeplinirea atribuţiilor prev. de art. 147 alin 2-4 din acelaşi act normativ.Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, inventarierea lor de către lichidatorul judiciar, în măsura în care operaţiunea nu a fost finalizată de administratorul judiciar în condiţiile art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare.Dispune în sarcina lichidatorului obligaţia de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.Executorie.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 11 ianuarie 2022.
Hotarare 33/2022 din 11.01.2022Admite cererea debitoarei ISOLCALOR DRS SRL şi, în consecinţă:Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ISOLCALOR DRS SRL.Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu Societatea S**** E***** S***, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de insolvenţă până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014.Stabileşte în favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1000 lei + eventual TVA plus un onorariu de succes de 5% + eventual TVA din sumele recuperate în cadrul procedurii, plafonat la suma de 5.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor.Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173 din Legea nr. 85/2014, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea, conform art. 58 lit. b din Legea nr. 85/2014.Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar provizoriu.Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar provizoriu sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar provizoriu.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014.Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii pentru data de 28 ianuarie 2022, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 8 februarie 2022. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 5 ianuarie 2022, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea, comunicarea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la data de 21 ianuarie 2022, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la 8 februarie 2022.Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul administratorului judiciar provizoriu, la data de 25 ianuarie 2022, ora 14:00.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI.Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a examina situaţia economică a debitorului şi a documentelor depuse potrivit prevederilor art. 67 sau 74 din Legea nr. 85/2014, după caz, şi de a întocmi un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, pe care îl va depune în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare.Fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 11 ianuarie 2022, sala 249, ora 10:00.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 26 noiembrie 2021.
Hotarare 2340/2021 din 26.11.2021