Z****** V*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 5050/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum şi competenţa instanţei pentru judecarea cauzei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z****** V***** trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat dreptul de a conduce, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., urmând a se stabili termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, pentru când se citează inculpatul. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 23 iulie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara866/2021 din 23.07.2021