T*** C**** F*****
IntimatZ******* H****
ApelantSuspendă judecata apelului formulat de contestatorul Z******* H**** împotriva sentin?ei civile nr. 10470/23.11.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, până la solu?ionarea dosarului penal nr. 192D/P/2019, la care a fost reunit dosarul penal nr. 77/P/2019.
Incheiere suspendare din 11.05.2022Repune cauza pe rol. Acordă termen la 11 mai 2022, ora 9, dispunându-se citarea părţilor. Se va emite adresă către DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi, prin care se va solicita acestei instituţii să indice dacă s-a început urmărirea penală în dosarul nr. 77/P/2019 (reunit la dosarul nr. 192/D/P/2019) declinat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Incheiere de sedinta din 30.03.2022Amână pronunţarea la data de 30.03.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2022Amână pronunţarea la data de 14.03.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.02.2022Amână pronunţarea la data de 25.02.2022, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2022În temeiul dispoziţiilor art. 400 Cod procedură civilă repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 16.02.2022 în intervalul orar 10.00-11.00 termen pentru care se va emite adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru a comunica instanţei dacă în dosarul penal nr. 77/P/2019 s-a pus în mişcare acţiunea penală. Se vor cita părţile cu meţiunea de a formula un punct de vedere cu privire la suspendarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 16.12.2021Amână pronunţarea la data de 16.12.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2021Amână pronunţarea la data de 02.12.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.11.2021Amână pronunţarea la data de 18.11.2021, când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2021Amână cauza la data de 03.11.2021, ora 12:00, pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 06.10.2021