M******* M***** C*****
InculpatÎn temeiul art. 362 C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 2151 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul M M-C, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 06.04.2021 pronunţată în dosar nr. 22/D/P/2019 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu, aşa cum a fost menţinută prin încheierea penală din 09.04.2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr. 968/85/2021/a1.1 În temeiul art. 362 C.pr.pen. raportat la art. 207 alin. 4 şi 7 C.pr.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul M M-C. În temeiul art. 215 alin. 3 Cpp atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 Cpp supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către Poliţia Municipiului Mediaş - Biroul de Supraveghere Judiciară. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 313 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.
Incheiere finala dezinvestire din 27.10.2021