B****** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** H********
PârâtRespinge cererea având ca obiect îndreptare eroare materială formulată de petentul-reclamant Babanaş Vasile, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 15.12.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.12.2021Admite acţiunea precizată de asigurări sociale formulată de către reclamantul Babanaş Vasile, în contradictoriu cu pârâtul C*** J******** D* P***** H********. Anulează decizia nr. 101795/31.03.2021 privind recalcularea pensiei conform art. 107 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 263/2010, emisă de pârât. Obligă pârâtul la emiterea unei decizii prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului prin valorificarea veniturilor prevăzute de adeverinţa nr. 1971/07.02.2020, emisă de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA – Sucursala Exploatarea Minieră Lupeni, cu excepţia veniturilor care au fost valorificate deja şi cu aplicarea prevederilor art. 169 indice 2 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.04.2021. Obligă pe pârât la plata către reclamant a diferenţelor de drepturi rezultate din recalculare, actualizate cu rata indicelui de inflaţie şi asupra cărora se va calcula dobândă legală penalizatoare, începând cu data de 01.04.2021 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata sumei de 1321,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.10.2021.
Hotarare 1337/2021 din 19.10.2021Amână pronunţarea la data de 19.10.2021,
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2021Pentru comunicare la pârât a înscrisurilor depuse de reclamant.
Incheiere de sedinta din 05.07.2021