Dosar 9695/296/2021/a1 din 27.09.2021

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9695/296/2021/a1
Data dosar:
27.09.2021
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2021 la ora 10:00

    Complet: C4P
  • admite cererea

    În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 852/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul NEMEŢ VALERII. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul NEMEŢ VALERIIsub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin.(1) din Codul Penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 noiembrie 2021.

    Incheierefinalacamerapreliminara535/2021 din 16.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD