A**** D* A***** - M*****
InculpatI. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ARHIP ANDREI - MARIAN pentru săvârşirea infracţiunii de „Punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. II. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul ARHIP ANDREI - MARIAN, cu datele de stare civilă anterior men?ionate, pentru săvâr?irea infrac?iunii de „Punerea în circula?ie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 Codul penal, constată că inculpatul a săvâr?it infrac?iunile, pentru care a fost trimis în judecată, în concurs real. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv un spor de 2 luni ?i 20 de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 10 (zece) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare. În baza disp. art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere ?i stabile?te un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpatul ARHIP ANDREI - MARIAN, conform disp. art. 92 alin. (1) Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza disp. art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă pe inculpatul ARHIP ANDREI - MARIAN ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Boto?ani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza disp. art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului ARHIP ANDREI - MARIAN să execute următoarea obliga?ie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza disp. art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul ARHIP ANDREI - MARIAN va presta muncă neremunerată în folosul comunită?ii, în cadrul Primăriei com. Copălău, jud. Boto?ani sau în cadrul Casei Jude?ene de Pensii Boto?ani, pe o perioadă de 60 de zile. În baza disp. art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală şi art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege sau în cazul săvârşirii unei noi infrac?iuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza disp. art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul ARHIP ANDREI - MARIAN la plata sumei de 421 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 221 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei astăzi, 31.05.2022.
Hotarare 592/2022 din 31.05.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 31.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, astăzi, 13.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2022În baza art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 13.05.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, astăzi, 15.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022În baza art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea, pronunţarea şi redactarea hotărârii vor avea loc la data de 15.04.2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală, astăzi, 17.02.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2022