C********* P*** C*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2875/P/2019, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu privind pe inculpatul CONSTANTIN PAUL-CRISTIAN (...) trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, faptă prevăzută si pedepsită de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal, a administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CONSTANTIN PAUL-CRISTIAN. Cu drept de contesta?ie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 16.09.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara din 16.09.2021