Dosar 974/62/2020/a1 din 20.01.2021

atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 974/62/2020/a1
Data dosar:
20.01.2021
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014)
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.05.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta-creditoare ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, în contradictoriu cu pârâtul JOJA ( fostă MOLDOVAN) ADRIANA IOANA cerere având ca obiect angajarea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, potrivit art.169 din Legea nr.85/2014. Obligă pârâtul să suporte din averea personală suma de 41.362 lei, reprezentând pasivul societăţii RECICLABILE LUCADI COM SRL. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare. În cazul în care se va exercita, cererea de apel se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în data de 07.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 534/2021 din 07.05.2021
  • Sedinta din data de 23.04.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 07.05.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2021
  • Sedinta din data de 08.04.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 23.04.2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD