A******** A*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta A******** A***** pentru modificare statut. Autorizează efectuarea menţiunilor privind modificarea statutului petentei conform Hotărârii Adunării Generale a asociaţiei nr.1 din data de 07.06.2021, parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: 1. A fost modificat şi completat art. 5 din Statut, referitor la scopul asociaţiei, după cum urmează: ,,Asociaţia are ca scop desfăşurarea de activităţi in sectorul de caritate şi promovare a dezvoltării sociale, prin ajutorarea şi sprijinirea persoanelor aflate în nevoi.,, 2. A fost completat art. 6 din Statut, referitor la obiectivele asociaţiei, prin introducerea următorului obiectiv:"înfiinţarea de cabinete medicale şi alte entităţi medicale specializate, care să asigure sprijin medical şi de fizioterapie atât persoanelor cu dizabilităti cât şi persoanelor aflate în nevoi,, 3.A fost modificat şi completat art. 20 paragraful al doilea din Statut, prin menţionarea că asociaţia Consiliul director are mai mulţi vicepreşedinţi, după cum urmează: "Consiliul director compus din persoane cu următoarele funcţii: preşedinte, vicepreşedinţi şi secretar general." 4. A fost completat art. 26 din Statut prin introducerea unui nou alineat, în care se menţionează nominal membrii Consiliului Director, după cum urmează: "Componenţa nominală a Consiliului Director este următoarea: Preşedinte: Dunca Violeta; Vicepreşedinte: BOGDAN IOAN; Vicepreşedinte: MATES VASILE-NICOLAE; Vicepreşedinte: GUREANU DOREL-LUCIAN; Secretar general: DANCI MONA." 5. A fost completat art. 32 din Statut, prin introducerea unui nou alineat, în care se menţionează nominal cenzorul asociaţiei şi se stabileşte durata mandatului: "Cenzor al asociaţiei, numit pe o perioadă de 4 ani, este membrul asociat Molnar Georgiana-Leontina." 6. A fost introdus la "CAP. VIII. Dispoziţii finale" un alineat nou, referitor la persoana împuternicită să desfăşoare procedura de înscriere a modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, cu următorul conţinut: "Se împuterniceşte asociatul DUNCA VIOLETA, să reprezinte asociaţia, inclusiv să semneze actele necesare în numele asociaţiei şi să facă toate demersurile înscrierii modificărilor în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor." II. S-a luat act de decesul la data de 23.04.2021 a membrului fondator RADU LAURENŢIU-MUGUREL, precum şi de reducerea numărului de membri ai asociaţiei de la patru la trei membri. III. Au fost aprobate cererile de primire în asociaţie a unui număr de şapte persoane, după cum urmează: ANDREŞ LAURA; ŞENDROIU IRINA, GUREANU DOREL-LUCIAN, IOVA CRISTINA-MIRABELA, MĂTICA MIHAELA. A fost aleasă cu unanimitate de voturi o nouă conducere a asociaţiei, după cum urmează: Preşedinte: DUNCA VIOLETA; Vicepreşedinte: BOGDAN IOAN; Vicepreşedinte: MATES VASILE-NICOLAE; Vicepreşedinte: GUREANU DOREL-LUCIAN; Secretar general: DANCI MONA A fost ales un alt cenzor al asociaţiei în persoana membrului asociat nou-admis MOLNAR GEORGIANA.,, Dispune înscrierea modificărilor în Registrul privind asociaţiile şi fundaţiile ţinut la Judecătoria Arad, în Registrul Naţional privind persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial precum şi la Administraţia Financiară Arad la rămânerea definitivă a hotărârii. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria Arad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată azi, 18.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefă.
Hotararecameraconsiliu6365/2021 din 18.06.2021