C*** V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin.(2) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul C*** V***** la următoarele pedepse: - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului, prev. de art. 336 alin.(1) C.pen. - pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.(2) C.pen. Constată că prin Sentinţa penală nr. 54/2020 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 3425/298/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.09.2020, inculpatului i-a fost stabilită pedeapsa rezultantă de 10 luni şi 20 zile închisoare şi amenda de 1350 lei, dispunându-se amânarea aplicării pedepsei pe un termen de 2 ani. Constată că infracţiunile pentru comiterea cărora inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă au fost săvârşite în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei de 10 luni şi 20 zile închisoare şi amendă de 1350 lei, stabilite prin Sentinţa penală nr. 54/2020 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 3425/298/2019. În baza art. 88 alin.(3) C.pen., revocă amânarea aplicării pedepsei de10 luni şi 20 zile închisoare şi amenda de 1350 lei, stabilite prin Sentinţa penală nr. 54/2020 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 3425/298/2019. În baza art. 582 alin.(3) C.proc.pen., dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 luni şi 20 zile închisoare şi amenda de 1350 lei pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.(1) C.pen. şi de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C.pen., precum şi executarea pedepselor. În baza art. 38 alin.(2) C.pen. constată că infracţiunile deduse judecăţii sunt concurente între ele, dar şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 28/2019 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 632/298/2018, definitivă prin neapelare la data de 02.04.2019, Sentinţa penală nr. 54/2020 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 3425/298/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.09.2020 şi Sentinţa penală nr. 53/2021 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 1673/298/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 700/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă descontopeşte pedepsele şi le repune în individualitatea lor. În baza art. 39 alin.(1) lit.b) C.pen. şi art. 88 alin.(3) C.pen., contopeşte pedepsele de pedepsele de 9 luni închisoare ?i 4 luni închisoare (la care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă) cu pedeapsa de 8 luni închisoare (aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 28/2019 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 632/298/2018, definitivă prin neapelare la data de 02.04.2019), cu pedepsele de 8 luni închisoare şi 1350 lei amendă( aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 54/2020 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 3425/298/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.09.2020) şi cu cele două pedepsele de 3600 lei amendă( la care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 53/2021 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 1673/298/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 700/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia) şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare şi 3600 lei amendă, la care adaugă un spor de pedeapsă de 6 luni şi 20 de zile( 1/ 3 din pedepsele de 4 luni, 8 luni şi 8 luni, care nu se execută), respectiv de 1650 lei( 1/3 din pedepsele de 1350 lei şi 3600 lei, care nu se execută), urmând ca inculpatul să execute în final 1 an 5 luni şi 20 de zile închisoare şi 5250 lei amendă. Constată că inculpatul a achitat amendă penală în valoare totală de 4800 lei prin chitanţele seria TS005-10000121095 şi seria TS005-10000121096, rămânând de achitat un rest de 450 lei. În temeiul art. 72 C.pen. şi art. 40 alin.(3) C.pen., raportat la art. 404 alin.(4) lit. a) C.pr.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 09.12.2019, precum şi durata executată în baza Sentinţei penale nr. 53/2021 pronunţate de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 1673/298/2020, definitive prin Decizia penală nr. 700/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia. Anulează formele de executare a pedepselor emise în baza Sentinţei penale nr. 53/2021 pronunţate de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 1673/298/2020, definitive prin Decizia penală nr. 700/2021 a Curţii de Apel Alba Iulia şi dispune emiterea de noi forme de executare, la data rămânerii definitive şi conform prezentei. În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. raportat la art.272 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 500 de lei din faza de urmărire penală şi 500 de lei din faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.04.2022. PREŞEDINTE,
Hotarare 46/2022 din 07.04.2022Amână pronunţarea la data de 07.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022în vederea respectării principiului continuitătii completului de judecată, acordă termen la data de 23.03.2021 ora 10:00
Incheiere de sedinta din 09.02.2022pentru a se emite adresă la Penitenciarul Aiud şi Bej, acordă termen la data de 09.02.2022 ora 10:00
Incheiere de sedinta din 12.01.2022în vederea respectării principiului continuitătii completului de judecată si a nemijlocirii, acorda termen la data de 12.01.2021 ora 10:30
Incheiere de sedinta din 10.11.2021Amână cauza la data de 10.11.2021, ora 10:30, fa?ă de cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 22.09.2021