M****** B*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 cod procedură penală Condamnă pe inculpatul M****** B*****, la pedeapsa de la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prev. de art. 336 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedură penală. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 100 zile în cadrul Primăriei Izvoru Bârzii sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Mehedinţi. În baza art. 94 alin. 2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b, art. 93 alin. 3 Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi. În baza art. 94 alin. 3 Cod penal, Serviciul de Probaţiune Mehedinţi va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. 2 lit. b şi art. 93 alin. 3 Cod penal, într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 martie 2022, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 400/2022 din 24.03.2022Având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 2 C. proc. pen., instanţa informează părţile că pronunţarea va avea loc la data de 24.03.2022 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 10.02.2022