M***** C***** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtAdmite contestaţia precizată. Anulează decizia nr.R 25777/25.01.2021 emisă de intimată. Obligă intimata să emită o decizie prin care să valorifice perioada 01.10.1982-31.12.1993 desfăşurată de contestator în grupa a-II-a de muncă în procent de 100%, menţionată în adeverinţa nr.55R/IPEE/18.04.2019 eliberată de SC Management Prest Arhiv SRL, cu plata drepturilor de pensie de la data la care îndeplinea condiţiile raportat la data formulării cererii, cu reducerea vârstei de pensionare la zi, faţă de prevederile Legii nr.263/2010. Obligă intimata să plătească contestatorului cheltuielile de judecată de 1000 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 07.07.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4059/2022 din 07.07.2022Amână pronunţarea la data de 07.07.2022. Cu apel odată cu fondul, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 23.06.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022Dosar nr.980/109/2021 ÎNCHEIERE 09.06.2022 Amână pronunţarea la data de 23.06.2022. Cu apel odată cu fondul, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 09.06.2022, la Tribunalul Argeş, Secţia Pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2022Încuviin?ează proba cu înscrisuri depuse atât de reclamant în sus?inerea cererii cât ?i de pârâtă în sus?inerea întâmpinării apreciind că sunt utile solu?ionării prezentei cauze. Comunică către pârâtă cererea precizatoare a ac?iunii formulată de reclamant pentru a-i da posibilitatea să ia cuno?tin?ă de con?inutul acesteia ?i pentru a-?i exprima un punct de vedere cu privire la aceasta. Amână judecarea cauzei la 09.06.2022 . Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2022, la Tribunalul Arge?, Sec?ia pentru Conflicte de Muncă ?i Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 31.01.2022