B** L***** L******
PetentA******* T**** C******** S**
CreditorV****** M** S**
DebitorAdmite în parte cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul B** L***** L******. Încuviinţează executarea silită împotriva debitorului Vezuviu MNF S.R.L., de către B** L***** L******, în dosarul de executare silită nr. 177/2021, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3227/22.07.2021 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în cadrul dosarului nr.7298/314/2020, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului Approved Total Chemicals S.R.L. rezultat din titlul executoriu, respectiv 630,01 lei reprezentând contravaloare produse la care se adaugă penalităţi de 0,5%/zi începând cu data de 04.11.2017 şi până la stingerea debitului, 50 lei cheltuieli de judecată, precum şi a cheltuielilor de executare. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare pentru creditor, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată azi, 10 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei
Incheiere de executare silita din 10.01.2022