S***** S****** A******
InculpatD**** A***** V*******
Parte vătămatăConstată îndeplinită procedura prevăzută de art. 511 Cod procedură penală, prin intermediul comisiei rogatorii formate, în conformitate cu art. 200 Cod proc. pen., de către Judecătoria Reşiţa, faţă de condamnata minoră SSA, fiica lui X ?i X, născută la data de X în X, domiciliată în X, C.I seria X nr.X, eliberată la data de X de X, CNP X, fa?ă de care s-a dispus prin sentinţa penală nr. 27/24.02.2022, pronunţată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. 981/283/2021, definitivă prin neapelare, la data de 14.03.2022, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 3 luni, constând în controlarea şi îndrumarea minorei, în cadrul programului sau zilnic, supravegherea urmând să se facă de către mama minorei, Szakal Floarea, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Caraş Severin. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.05.2022.
Incheiere de sedinta din 20.05.2022În baza art. 200 Cod proc. pen., în vederea îndeplinirii procedurii punerii în executare a sentinţei penale, prevăzute de art. 511 Cod proc. pen. şi art. 65 din Legea nr. 253/2013, faţă de numita X, fiica lui X ?i X, născută la data de X în mun. X, judeţul X, domiciliată în X, judeţul X, C.I seria X nr.X, eliberată la data de X de SPC X, CNP X, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în X, instanţa dispune emiterea unei adrese către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Reşiţa, în vederea efectuării unei comisii rogatorii pentru înfăptuirea actului procedural de punere în executare a sentinţei penale, şi acordă un nou termen la data de 20.05.2022, la ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 08.04.2022În baza art. 114 alineat 1 Cod penal, art. 115 al.1 lit. b) Cod penal, rap. la art. 118 Cod pena şi cu aplicarea art.374 alin.4, art.375 şi art.396 alin.10 Cod procedură penală şi 113 alin 3 Cod penal, aplică inculpatei S***** S****** A******, măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o durată de 3 luni, pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de prevăzută de art. 250 alin. (1) C.p. cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. (4 acte materiale), supravegherea urmând să se facă de către mama minorei, Szakal Floarea, sub coordonarea Serviciului de Proba?iune Caraş Severin, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 121, alin.1 Cod penal, pe durata executării măsurii educative a supravegherii, obligă inculpata să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Caraş Severin la datele fixate de acesta. Atrage aten?ia inculpatei asupra prev. art. 123 Cod penal, respectiv că dacă aceasta nu respectă, cu rea-credin?ă, condi?iile de executare a măsurii educative sau obliga?iile impuse, se poate dispune prelungirea sau înlocuirea măsurii educative cu o măsură educativă mai severă. Ia act că persoana vătămată D**** A***** V*******, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alineat 1 Cod Procedură Penală, dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 250 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată azi, 24.02.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 27/2022 din 24.02.2022Amana pronuntarea la data de 24.02.2022. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei, astazi10.02.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2022Încuviinţează ca judecata inculpatei S***** S****** A****** să se desfăşoare potrivit procedurii abreviate. Emite adresă către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa cu solicitarea ca, până la termenul acordat să întocmească referatul de evaluare al inculpatei S***** S****** A******. Amână judecata cauzei şi acordă termen de judecată la data de 10.02.2022, sala 2, complet C2 penal, ora 11.00, pentru când când se citează persoana vătămată D**** A***** V*******. Pronunţată în şedinţa publică, azi,06.01.2022.
Incheiere de sedinta din 06.01.2022