B***** D**** I****
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
IntimatÎn temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a întregului cuprins al OUG 195/2002, excepţie invocată de petentul B***** D**** I****. Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate invocată de petent cu privire la prevederile art. 102 alin. 3 teza finală din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Admite plângerea contravenţională formulată de petentul B***** D**** I****, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** M********. Anulează procesul-verbal seria PMMX nr. 0296077, încheiat la data de 08.09.2021. Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 5186/2022 din 09.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 09.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2022Pentru comunicarea înscrisurilor depuse la dosar, amână judecarea cauzei la data de 25.05.2022.
Incheiere de sedinta din 13.04.2022