D***** I* Ş***** M****
InculpatS* P**** R** F*** S**
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul D.Ş. M.,, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b şi d, alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare. Constată că fapta din prezentul dosar a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, dispusă prin sentinţa penală nr. 58/28.03.2020 a Judecătoriei Jibou, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2020. În baza art. 96 alin. 4 din Codul penal, revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 58/28.03.2020 a Judecătoriei Jibou, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2020 şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 43 alin. 1 din Codul penal, adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 58/28.03.2020 a Judecătoriei Jibou, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 din Codul penal. În baza art. 66 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, care se execută conform art. 68 din Codul penal, iar în temeiul art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 din Codul penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal (conform sentinţei penale nr. 58/28.03.2020 a Judecătoriei Jibou). În baza art. 397 din C.pr.penală admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată S* P**** R** F*** S**, , şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul Deineş Ştefan Marin să plătească acesteia suma de 7.286,27 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracţiune. Dispune păstrarea până la rămânerea definitivă a hotărârii a suporţilor optici tip CD, înregistraţi la poziţia nr. 134/2021 în Registrul mijloacelor de probă al Judecătoriei Baia Mare. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod proc.penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Maramureş a sumei de 868 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, domnul avocat R.V.. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată azi, 16 februarie 2022, prin punerea la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 470/2022 din 16.02.2022Amână pronunţarea pentru data de 16.02.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.02.2022