T******** F********* O*** - P*** C****** A*********** O*****
ReclamantB***** G******* p*** a************ P************** R*****
PârâtB***** A******
PârâtB***** D*****
PârâtB***** E*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta TÂRNOVANU FLORENTINA OANA, prin curator Aparaschivei Olimpia, în contradictoriu cu pârâţii BALINT GHEORGHE, B***** A******, B***** D*****, şi B***** E*****. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 856/09.12.2020 de BIN Tudor Viorel. Obligă pârâţii să plătească statului 1955 lei reprezentând ajutorul public acordat reclamantei pentru achitarea taxei de timbru. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Bicaz. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 31.03.2022.
Hotarare 232/2022 din 31.03.2022Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 31.03.2022, dată la care pronunţarea soluţiei se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022pentru a da posibilitatea pârâţilor să depună în scrisuri în completarea probatoriului, dar şi pentru a se primi răspuns de la Primăria Taşca, va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 13.01.2022având în vedere lipsa judecătorului titular de complet, din motive medicale, ce a fost anunţată în această dimineaţă, judecătorul de permanenţă fiind în imposibilitatea de a studia şedinţa în timp util, conform art. 110 alin. 6 ROIJ va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 11.11.2021pentru administrarea probei cu interogatoriu, va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 07.10.2021Admite cererea de acordare ajutor public judiciar suplimentară formulată de către reclamanta TÂRNOVANU FLORENTINA OANA. Scuteşte reclamanta de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 1.955 lei (calculată la valoarea din contract). Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2021.
Incheiere de sedinta din 23.09.2021pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, dar şi pentru citarea intervenientului forţat, va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 22.09.2021pentru achitarea taxei de timbru aferentă cererii de intervenţie şi totzodată pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, va acorda un nou termend de judecată
Incheiere de sedinta din 30.06.2021