P******** D* P* L**** C***** D* A*** P******
PetentP****** I**** A********
Intimat PERSOANĂ SOLICITATĂÎn baza art. 109 raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, admite cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la 08 iunie 2021 de către autorităţile judiciare din Olanda, respectiv de Curtea din Haga, în dosarul Erica/09/767538-20/OVL-U-2021018826, privind persoana solicitată P****** I**** A******** în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Ia act că persoana solicitată P****** I**** A******** este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Olanda, conform mandatului european de arestare emis de acestea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participare la un grup infracţional, fraudă, fals, spălare de bani şi spălare de bani în formă continuă prevăzute de art. 140, art. 225, art. 231, art. 326, art. 420 bis şi art. 420ter din Cod penal olandez, infracţiuni incriminate şi în legislaţia penală română potrivit art. 367 Cod penal (constituirea unui grup infracţional organizat), art. 327 Cod penal (fals privind identitatea), art. 325 Cod penal (fals informatic), art. 249 Cod penal (fraudă informatică) şi art. 49 alin. 1 lit. a-b din Legea nr. 129/2019 (spălarea banilor). Autorizează predarea persoanei solicitate P****** I**** A******** către autoritatea judiciară din Olanda, conform art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia. Constată că persoana solicitată P****** I**** A******** nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, comb. cu art. 27 paragraful 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene. Constată că în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 101 din Legea nr.302/2004 republicată, persoana solicitată P****** I**** A******** a fost reţinută în baza Ordonanţei nr. 4262/II/5/2021 emisă la data de 25 iunie 2021 de P******** D* P* L**** C***** D* A*** P****** pentru 24 de ore, începând cu data de 25.06.2021, ora 13:00, până la data de 26.06.2021, ora 13:00. Conform art. 104 alin. 6 şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate P****** I**** A********, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25 iunie 2021 până la data de 24 iulie 2021 inclusiv şi predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare prev. de art. 104 alin. 10 şi art. 113 din aceeaşi lege. În baza art. 104 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate P****** I**** A******** către autoritatea judiciară din Olanda. Prezenta hotărâre se notifică persoanei solicitate, autorităţii judiciare din Olanda, Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală, Centrului de Reţinere şi Arestare preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 1012 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Argeş şi va rămâne în sarcina statului. Definitivă şi executorie conform art. 110 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2021, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 61/2021 din 25.06.2021