B******** P******** M********* S**
ReclamantT****** I**** C*****
PârâtAdmite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta B2Kapital Portfolio Management S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul TIHULCĂ Ionel - Costel. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 2.704,6 lei, reprezentând contravaloarea parţială a facturilor fiscale emise de reclamantă în temeiul contractelor încheiate între părţi. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru aferente pretenţiilor admise. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Hotarare 10186/2021 din 07.10.2021Amână pronunţarea la data de 07.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2021