B**** E*******
ReclamantM********* M***** Ş* S************ S******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor salariale la nivelul drepturile salariale la nivelul maxim în plată pentru funcţii similare/echivalente din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, începând cu data de 11.04.2019. Obligă pârâta la plata diferenţelor salariale dintre salariul astfel stabilit şi cel efectiv încasat, începând cu data de 11.04.2019, sume ce urmează a se actualiza cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă până la data plă?ii efective. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată azi, 13.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 3281/2022 din 13.12.2022Amână pronuntarea la data de 13.12.2022 pentru când solutia va fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronuntată azi 29.11.2022, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2022Amână pronuntarea la data de 29.11.2022 pentru când solu?ia va fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei. Pronuntată în sedintă publică, azi 16.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2022