U******* I**** D*****
CondamnatAdmite cererea condamnatului şi propunerea comisiei de liberări condiţionate din cadrul PNT Vaslui privind liberarea condiţionată. În temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Ungheanu Ionu? Daniel, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani, 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.147/P/2019 a Tribunalului Neamţ, mandat de executare nr.284/P/2019 emis de Tribunalul Neamţ Constată că restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de mai mic de 2 ani, pedeapsa urmează să expire la termen în data de 22.06.2024. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Atrage atenţia condamnatului U******* I**** D***** asupra dispoziţiilor art.104 alin.2 Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. Constată că a fost asistat de apărător ales, avocat Aanei Crina Elena din cadrul Baroului Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei de judecată, astăzi, 19.01.2023.
Hotarare 91/2023 din 19.01.2023În temeiul art. 391 Cod procedură penală, stabileşte pronunţarea în cauză la data de 19.01.2023
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2023