S*** N***
Contestator AV OF FLORISTEANU MIHAELAIa act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de persoana condamnată S*** N***, împotriva Sentin?ei penale nr. 758/03.10.2022 pronunţată în dosarul 5849/314/2020 al Judecătoriei Suceava. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă contestatorul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin.6 C.p.p onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Florişteanu Mihaela, conform delegaţiei nr. 2672/2022, în cuantum de 680 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.01.2023.
Hotarare 33/2023 din 09.01.2023Respinge excepţia necompeten?ei materiale a Judecătoriei Suceava invocată din oficiu. Acordă termen la data de 09.01.2023 ora 10:00 pentru punerea în discuţie a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare întemeiate pe art. 426 lit. b C.pen. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia intimatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.12.2022.
Incheiere de sedinta din 14.12.2022