K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB***** I**
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A., în contradictoriu cu pârâtul ION BLIDAR. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 480,95 lei, reprezentând contravaloare servicii şi a sumei de 88,2 lei, reprezentând penalităţi de întârziere contractuale pentru perioada anterioară cesiunii de creanţă (până la data de 02.06.2021). Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a dobânzii legale penalizatoare calculate asupra debitului principal, începând cu data cesiunii de creanţă, respectiv 23.12.2021 şi până la plata integrală şi efectivă a debitului. Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru. Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Arad. Executorie de drept. Pronunţată azi, 07.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu7102/2022 din 07.09.2022