A******** D* P********** S*** C*********** N** 7** B*******
ReclamantL*** E****
PârâtAdmite cererea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia de Proprietari str. Comunarzilor, nr. 7-9, bl. ALFAR, în contradictoriu cu pârâta L*** E****. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1230,13 lei, reprezentând cote de contribuţie ce îi revin la cheltuielile asociaţiei de proprietari aferente perioadei aprilie 2021 - aprilie 2022, şi a sumei de 218,38 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente perioadei aprilie 2021 – decembrie 2021, calculate la data de 17.05.2022, şi în continuare până la plata efectivă a creanţei, fără ca suma penalităţilor să depăşească valoarea creanţei principale. Obligă pârâta la plata sumei de 471,30 lei, constând din taxă extras CF şi informare în sumă de 35 lei, taxă copie xerox în sumă de 36,30 lei, onorariu avocaţial în sumă de 400 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi data de 11.01.2023.
Hotararecameraconsiliu85/2023 din 11.01.2023T 11.01.2023 ora 10:00 în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 09.11.2022T 09.11.2022 09:00 în vederea împlinirii termenului de 30 de zile pentru ca pârâta să poată formula întâmpinare sau să depună la dosarul cauzei formularul de răspuns.
Incheiere de sedinta din 19.10.2022T 19.10.2022 ora 10:00 în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 07.09.2022