B**** S***** G*******
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. În baza art. 278 din Codul procedură penală, dispune înlăturarea erorii materiale strecurate în sentinţa penală nr. 193/07.04.2022 pronuntată în dosarul nr. 10111/311/2021, privind inculpatul B**** S***** G*******, în cauza având ca obiect trimiterea în judecată a acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. şi ped. de art. 335 alin. (1) C.pen, în sensul că se va trece în mod corect la paragraful nr. 5 din minută şi dispozitiv: ,, termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, care se calculează conform art. 97 alin. (2) teza a II-a Cod penal”, în loc de: ,, ,, termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal”. În baza prezentei încheieri se efectuează cuvenitele îndreptări, făcându-se menţiune la sfârşitul actului corectat. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. În temeiul art 275 alin 3 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instabţei, astăzi, 14.04.2022
Incheiere finala dezinvestire din 14.04.2022